[ X ]
Important31 Martie 2025 16:00

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită de documentare la Senatul și Adunarea Națională a Republicii Franceze

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova a efectuat o vizită de documentare la Senatul și Adunarea Națională a Republicii Franceze. Vizita, care a avut loc în perioada 24-27 martie curent, a avut ca obiectiv schimbul de experiență privind politicile sociale și de sănătate inițiate și implementate în cele două țări, informează TRIBUNA. 

Din delegație au făcut parte deputații Adrian Belîi și Marina Morozova, președintele și, respectiv vicepreședinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, precum și deputata Marcela Adam, președinta Grupului de prietenie cu Republica Franceză și secretara Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

În cadrul întrevederilor cu oficialii francezi de la Adunarea Națională, Senat și Consiliul Economic, Social și de Mediu, discuțiile s-au axat pe bunele practici în domeniile protecției sociale, sănătății, solidarității și formării profesionale, precum și pe rolul important al dialogului social în procesul legislativ.

24-27.03.2025 Vizita de documentare la Senatul și Adunarea Națională a Republicii Franceze a deputaților Adrian Belîi, Marcela Adam și Marina Morozova

Un aspect important al discuțiilor a vizat și demersul de ratificare a două acorduri esențiale pentru cetățenii noștri care trăiesc și muncesc în Republica Franceză – cel privind recunoașterea permiselor de conducere și acordul privind protecția socială.

24-27.03.2025 Vizita de documentare la Senatul și Adunarea Națională a Republicii Franceze a deputaților Adrian Belîi, Marcela Adam și Marina Morozova

Această vizită a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova pentru aprofundarea cooperării bilaterale în domenii esențiale, precum sănătatea, educația și protecția socială, în vederea asigurării condițiilor mai bune de trai pentru cetățenii moldoveni din țară, dar și pentru cei aflați în Franța.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...