[ X ]
Important29 Martie 2025 11:54

Șeful statului, la Forumul Sindical Național: Doar împreună putem construi o Moldovă în care fiecare om este respectat și sprijinit

Președinta Maia Sandu a participat vineri la Forumul Sindical Național care a reunit peste 3000 de activiști sindicali din toată țara. Șefa statului a menționat în discursul său despre forța care vine din unitate, informează TRIBUNA.

„Doar împreună – prin muncă cinstită, respect reciproc și solidaritate – putem construi o Moldovă în care fiecare om este respectat și sprijinit. O economie puternică pornește de la oameni pregătiți și motivați. De aceea, punem accent pe educație de calitate, condiții de muncă mai bune, sprijin pentru inovare și formare profesională continuă și pe combaterea inegalităților care încă mai există”, a afirmat Președinta Maia Sandu.

Forumul Sindical Național „Sinergie Socială”, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, a reunit lideri sindicali, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice și ai partenerilor de dezvoltare, pentru a pune în discuție provocările și viitorul pieței muncii.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...