[ X ]
Important27 Martie 2025 15:36

FOTO// Tudor Ulianovschi: Salut cu toată inima instalarea Monumentului Regina Maria în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”

Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, împreună cu un grup de colegi de partid, au participat, astăzi, la ceremonia de inaugurare a Monumentului Regina Maria, în scuarul din fața liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău. La eveniment a luat parte și primarul social-democrat al comunei Regina Maria, din Soroca, Oleg Nastas, informează TRIBUNA. 

Regina Maria a fost și rămâne o personalitate istorică emblematică, fiind numită în popor Regina-mamă, pentru curajul său și grija pe care a manifestat-o față de soldați, chiar pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial, dar și pentru toți cetățenii, fiind cea care a întemeiat aici organizația Crucea Roșie.
„Salut cu toată inima instalarea acestui frumos monument în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” și cred că merită pe deplin să fie aici, mai ales că această instituție de învățământ, cu o istorie foarte veche, a purtat cândva numele Reginei Maria. Îi felicit pe toți cei care au lucrat la acest important proiect și mai ales pe Iulian Rusanovschi cu Asociația Monumentum, care a depus eforturi considerabile, timp de șapte ani, ca să realizeze această lucrare” , a spus Tudor Ulianovschi.

Statuia, realizată la inițiativa Asociației „Monumentum”, are o înălțime de peste 6 metri și o reprezintă pe Regina Maria a României din ziua încoronării de la Alba Iulia, purtând în mâna stângă Biblia creștină.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...