Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a avut, astăzi, o întrevedere cu șeful adjunct interimar al misiunii Ambasadei SUA la Chișinău, Kim Zapfel, și consilierul politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Jeffrey Kramb, informează TRIBUNA.
Tudor Ulianovschi s-a referit la rezultatele vizitei sale la Washington, discuțiile foarte bune avute cu noua administrație Trump, la Departamentul de Stat al SUA, congresmenii și senatorii americani, precum și mesajele primite de la partenerii americani.
Un subiect aparte al discuțiilor a vizat securitatea și reziliența Republicii Moldova și necesitatea susținerii proceselor democratice din țara noastră.
Tudor Ulianovschi a propus un plan de relansare economică și industrială a țării, care include și inițiative atractive pentru revenirea diasporei acasă. În context, reprezentanții Ambasadei SUA s-au arătat interesați să efectueze vizite în teritoriu, în special la primarii PSDE.
Liderul social-democrat a reafirmat adeziunea fermă a PSDE față de parcursul european al țării. Totodată, a fost subliniată importanța asigurării unui proces electoral corect și democratic.
La finalul discuțiilor, Tudor Ulianovschi a exprimat gratitudine Guvernului SUA pentru sprijinul substanțial și constant acordat țării noastre în promovarea reformelor, a statului de drept și în implementarea proiectelor cu beneficii concrete pentru cetățeni.









