[ X ]
Important6 Martie 2025 13:59

PSDE, despre majorarea salariilor membrilor naționali ai comisiilor de vetting și pre-vetting: Această bătaie de joc trebuie oprită prin toate mijloacele legale posibile

Partidul Social Democrat European (PSDE) critică decizia guvernării de a majora salariile membrilor comisiilor de vetting și pre-vetting, informează TRIBUNA.

Într-o declarație a partidului se menționează: “Nesimțirea guvernării PAS pare să n-aibă limite. După ce au manipulat în mod grosolan cu privire la „creșterea fără precedent” a pensiilor, când, de fapt, a fost vorba doar despre niște indexări obișnuite, care nici măcar nu s-au făcut la valoarea reală a inflației, reprezentanții guvernării mai scuipă o dată în sufletul poporului, pe care l-au adus la limita subzistenței.

De această dată, aflăm cu surprindere că aceștia au majorat, cu tocmai 50 la sută, salariile și așa destul de grase ale membrilor naționali ai comisiilor de vetting și pre-vetting, instituții de tristă faimă care a pus justiția pe butuci. Ca urmare a acestor majorări, reprezentanții respectivei comisii vor ridica lunar 110 mii de lei, ceea ce înseamnă peste 5600 de euro. O sumă uriașă nu doar pentru Republica Moldova, dar chiar și pentru țări cu mult mai dezvoltate.

Or, dacă raportăm iarăși la pensia unui om care a muncit mai bine de 40 de ani, cu care se laudă degeaba guvernarea, vedem așadar că un membru al acestor comisii va primi lunar cât 33 de pensionari la un loc. Până unde poate ajunge impertinența celor care ne conduc?”.

Potrivit formațiunii, anul trecut, această parodie numită „evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor” ne-a costat aproape 6 milioane de lei și cam tot atâtea milioane sunt planificate pentru 2025. Și acestea sunt doar sumele alocate din bugetul nostru de stat, în afară de milioanele de euro luate de la partenerii externi.

“Cam scumpă aventură! Nemaivorbind de efectele dezastruoase pe care le produce!

A cam venit vremea ca societatea civilă, opoziția politică și fiecare cetățean să le ceară socoteală acestor impostori fără scrupule. Este cazul să punem piciorul în prag și să inversăm lucrurile: să le facem lor o evaluare, care-i cu adevărat necesară, ca să vedem mai exact banii pe care i-au primit și rezultatul muncii lor.

Această bătaie de joc trebuie oprită prin toate mijloacele legale posibile, inclusiv prin proteste masive. Altfel vedem că nu-i chip”, a conchis PSDE.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...