[ X ]
Important15 Februarie 2025 06:50

Echipa Partidului Voința Poporului din Orhei a aderat la Liga Orașelor și Comunelor

Echipa Voinței Poporului din Orhei a devenit oficial parte a partidului Liga Orașelor și Comunelor (LOC), „o formațiune pro-europeană, parte a Blocului „ÎMPREUNĂ”, ce reunește forțele democratice dedicate dezvoltării europene și consolidării administrației locale eficiente”, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat al LOC, această decizie, luată în consens cu birourile ambelor formațiuni politice, are ca obiectiv unitatea forțelor de dreapta ce împărtășesc valorile europene autentice și susțin o administrație responsabilă și transparentă.

„În același timp ne asumăm mai departe misiunea de a promova Transparența, Demnitatea și Angajamentul, rămânând neclintiți în valorile și principiile pentru care am luptat ca “Voința Poporului – Orhei”.

Urnim Orheiul din LOC – pentru o administrație care lucrează în interesul oamenilor!” – a subliniat LOC.

Amintim că, Partidul Voința Poporului a fost înregistrat la 11 iunie 2018 și este condus de Ștefan Urîtu. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...