[ X ]
Important31 Ianuarie 2025 15:30

Maia Sandu s-a întâlnit cu Emil Hurezeanu. Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, aflat la Chișinău în prima sa vizită oficială în această funcție. Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale și sprijinul constant al României pentru Moldova, informează TRIBUNA. 

România este cel mai important partener strategic al Republicii Moldova, inclusiv,  prin contribuția României la asigurarea securității energetice a țării noastre. În contextul actualei crize energetice provocate de Federația Rusă, jumătate din volumul energiei electrice consumată în Republica Moldova este importată din România, o parte fiind furnizată la preț plafonat. În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța aprofundării cooperării în domeniul energetic.

Un alt subiect important al întrevederii a fost consolidarea legăturilor economice dintre cele două state și încurajarea companiilor din România să investească în Republica Moldova. De asemenea, s-a pus accent pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, inclusiv construcția de noi poduri peste Prut și fluidizarea traficului la frontieră, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri.

În cadrul întrevederii, a fost abordat și subiectul parcursului european al Republicii Moldova, cu accent pe deschiderea seturilor de capitole de negociere în timpul președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. România rămâne un susținător ferm al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și un partener esențial în acest proces.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...