Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM), printr-o hotărâre, a declarat inadmisibile 94 de sesizări privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 471 din Codul contravențional (coruperea electorală pasivă), informează TRIBUNA.
Sesizările au fost depuse în perioada 11 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025.
Curtea a notat că votul secret şi liber exprimat al alegătorilor constituie elementul de bază al alegerilor libere şi democratice şi al dreptului de vot. Coruperea alegătorilor sau vânzarea voturilor sunt incompatibile cu conceptul alegerii democratice şi printr-un vot liber exprimat de către cetăţeni a organelor reprezentative şi fraudează competiţia bazată pe idei şi pe programe politice desfăşurată între partidele politice şi între candidaţi.
„Astfel, sancționarea coruperii alegătorilor urmărește scopul asigurării integrității și caracterului democratic al proceselor electorale prin exercitarea necondiționată a drepturilor electorale. Prin urmare, politica penală a Parlamentului urmăreşte să descurajeze actele de corupţie electorală, inclusiv prin stabilirea unui sistem efectiv de sancțiuni”- se spune în hotărâre.
Precizăm că, coruperea electorală pasivă se sancționează cu amenzi de 25 000 – 37 500 lei.







