Doina Gherman, vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, a comparat conferința de astăzi a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu cea a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, informează TRIBUNA.
„La conferința anuală de presă, Maia Sandu a vorbit cu sinceritate despre crize. Despre cum fiecare, de la locul lui, poate să ajute la zidirea rezistenței noastre în fața șantajului energetic. Despre faptul că reformele profunde, nu pot fi rapide. Dar cel mai important, a spus clar că avem soluții. Ne vom asigura ca toată lumea să aibă curent electric, încălzire și gaze naturale. A fost un dialog cu întrebări tranșante, incomode, necesare. Și răspunsurile au venit cu asumare și demnitate.
Tot azi a susținut conferința sa anulă Vladimir Putin. A glumit, a spus că războiul ar fi trebuit să înceapă mai devreme și că, fără gloanțe șuierând pe la ureche, Rusia se plictisește.
Sunt două lumi diferite. Pe de o parte, asimilarea obiectivă a problemelor și a eșecurilor, dar într-un stat democratic și liber. Pe altă parte, un dictator ironic, care a declanșat un război sângeros, o țară unde părerea alternativă este interzisă, iar oamenii ucid și mor fără sens”, a constatat ea.
Politiciana a mai spus că „nu ni se dă ușor să scăpăm de lumea lor. Să o ținem departe. E un drum anevoios, în care ni se pun multe piedici”. „Dar noi vom rezista. Singura noastră șansă să supraviețuim ca democrație, este Integrarea Europeană. Iar libertatea merită sacrificii”, a conchis deputata.







