[ X ]
Important16 Decembrie 2024 14:30

Irina Vlah: Am iniţiat referendumul pentru ca oamenii să-şi poată spune părerea la această temă de maximă importanţă - neutralitatea 

Irina Vlah, preşedintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, consideră că organizarea unui referendum la tema neutralităţii va arăta clar că majoritatea cetăţenilor îşi doresc ca Moldova să fie în continuare stat neutru, ceea ce ar pune capăt polemicilor care există la această temă şi ar curma orice intenţie de a revizui acest statut şi de a iniţia aderarea Moldovei la o alianţă militară, informează TRIBUNA. 

În opinia sa, Constituţia a fost adoptată acum mai bine de 30 de ani şi aceasta le dă motiv unor politicieni, inclusiv şi unor demnitari cu funcţii înalte în stat, să pună la îndoială acest principiu.

„Faptul că principiul de neutralitate nu e funcţional, nu trebuie să fie un motiv să renunţăm la el. Din contra, trebuie să identificăm impedimentele care-l fac nefuncţional şi să le înlăturăm. Iar pentru a înţelege de ce acest principiu e nefuncţional, vă propun să revenim a situaţia care era cu peste 30 de ani în urmă. Atunci, Moldova şi-a declarat unilateral neutralitatea şi niciodată nu a făcut nici un efort pentru recunoaşterea acestui statut al său la nivel internaţional. De aceea, el a şi rămas doar un principiu declarativ”, a precizat Irina Vlah în cadrul unui interviu pentru regional.md.

Ea a adus drept exemplu Austria, care şi-a declarat neutralitatea numai după ce aceasta a fost recunoscută de statele ce au învins în cel de-al doilea război mondial. „Turkmenistanul, în genere, a obţinut recunoaşterea neutralităţii sale la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De aceea, în cazul acestor ţări principiul de neutralitate e funcţional, iar în cazul nostru – nu. Referendumul iniţiat de Partidul Republican „Inima Moldovei” va crea premise pentru deblocarea acestei situaţii. Preconizatul plebiscit poate realmente fi un prim pas serios spre asigurarea funcţionalităţii principiului de neutralitate al Republicii Moldova”, a afirmat politiciana.

Potrivit spuselor sale, astăzi, chiar dacă s-ar dori iniţierea demersurilor internaţionale în vederea recunoaşterii neutralităţii noastre la nivel internaţional, va apărea o altă problemă – legitimitatea acestor acţiuni.

„Va apărea întrebarea logică: Cine a mandatat autorităţile să facă acest pas de care depinde decisiv prezentul şi viitorul Republicii Moldova? Doar referendumul iniţiat de Partidul Republican „Inima Moldovei” poate soluţiona problema respectivă. Or, va deveni clar că autorităţile Republicii Moldova vor acţiona în acest sens în conformitate cu voinţa majorităţii cetăţenilor. Acest argument va fi de bază şi în comunicarea cu partenerii externi, care vor înţelege că recunoaşterea internaţională a statutului de neutralitate al Republicii Moldova nu este un moft politic al cuiva, ci reprezintă voinţa poporului. E un aspect important pe care noi de asemenea l-am luat în calcul atunci când am venit cu iniţiativa referendumului”, a mai spus Irina Vlah.

Ea a anunțat că va informa societatea, diplomații, despre acțiunile pe care le întreprinde. „Am decis ca adresările noastre către corpul diplomatic de fiecare dată să fie făcute publice. Astfel îi informăm şi pe destinatari, dar şi pe cetăţenii Republicii Moldova, opinia cărora pentru noi contează enorm. Căci, până la urmă de aia şi am iniţiat referendumul – ca oamenii să-şi poată spune părerea la această temă de maximă importanţă”, a mai spus liderul Partidului „Inima Moldovei”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...