[ X ]
Alegeri5 Decembrie 2024 14:30

Ședință - la Nisporeni: „PSDE are toate șansele să ajungă în viitorul Legislativ”

O nouă Conferință raională pentru alegerea delegaților la Congresul al XI-lea Extraordinar al Partidului Social Democrat European a avut loc la Nisporeni, La eveniment au participat președintele PSDE, Ion Sula, vicepreședintele formațiunii, Tudor Ulianovschi, și Secretarul general, Iurie Cazacu, informează TRIBUNA. 

Participanții la ședință au făcut un schimb de opinii despre situația social-politică din țară, cele mai stringente probleme cu care se confruntă astăzi cetățenii, în special creșterea în plină iarnă a tarifului la gaze, ceea ce va duce iminent la majorări în lanț a costului la toate serviciile și produsele.

Oamenii sunt îngrijorați că nu vor putea plăti tarife majorate în condițiile în care salariile au rămas la același nivel. Ei își doresc stabilitate financiară și condiții pentru a-și crește copii acasă și a nu fi nevoiți să plece din țară.

Participanții la ședință au vorbit și despre viitoarea strategie electorală și pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare din 2025. Membrii echipei social-democrate din Nisporeni, au menționat că PSDE are toate șansele să ajungă în viitorul Legislativ, totul depinde de modul de organizare și de comunicare cu cetățenii.

„Prin unitate și determinare, vom face față tuturor provocărilor și vom reuși să recăpătăm încrederea oamenilor. Moldova merită mai mult, iar PSDE îi poate oferi ceea ce ea merită!

Recunoștință și felicitări președintelui PSDE Nisporeni, Vasile Bîtca, pentru organizarea exemplară a conferinței. Mult succes în continuare, dragi colegi!”, se spune în declarația conducerii PSDE.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...