[ X ]
Important5 Decembrie 2024 11:47

ANI: Avere nejustificată constatată la deputatul Vasile Bolea

Procedura de control a Autorității Naționale de Integritate (ANI), în privința deputatului Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Bolea, și membrilor familiei sale, a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime de 231 109 lei rezultată din diferența substanțială între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada anilor 2018-2019, informează TRIBUNA. 

Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.

De asemenea, prin Actul de constatare, în privința persoanei supuse controlului s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile legislației în vigoare.

Aceasta va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa anumite funcții.

Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...