[ X ]
Important30 Noiembrie 2024 07:00

Liderul PSRM - reacție la majorarea tarifului la gaz: „Când trebuiau să se ocupe de toate acestea, Dorin Recean împărțea ziare pentru Maia Sandu”

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), afirmă că „există două componente ale creșterii tarifului la gaz. Prima este creșterea prețului de achiziție pe piața internațională. A doua este creșterea costului de transport a gazului în interiorul țării”, informează TRIBUNA.

Acum câțiva ani, guvernul Republicii Moldovei a transferat rețeaua de transport al gazului companiei românești Vestmoldtransgaz. Aceasta a solicitat o creștere de zece ori a costului serviciului de transport al gazului, obținând astfel, ca intermediar, câștiguri de zeci de milioane de lei. În presă sunt informații că în aceasta sunt implicați oameni apropiați Maiei Sandu și Recean. Este aceasta o schemă de corupție? Fără îndoială.

În ceea ce privește prețul pe piața internațională, autoritățile știau foarte bine că acesta va crește, dar au tăcut înainte de alegeri. Vreau să reamintesc că, în 2022, Andrei Spînu a cumpărat iarna gaz la cel mai ridicat preț pe un an înainte, deși era evident că primăvara prețul va scădea, iar noi toți am fost obligați să achităm acel gaz scump. Și în acest an, nu au alocat niciun leu în primăvară și vară, au așteptat iarna, când prețul gazului a crescut, și în final au cerut majorarea tarifului. Cum se numește asta? Corupție, incompetență și trădare a intereselor Moldovei și ale cetățenilor”, a explicat el.

Politicianul a punctat că „asta nu e tot. Dacă tranzitul gazului prin Ucraina va fi oprit, ne așteaptă o dublare a tarifului la gaz și energie electrică”.

„Când trebuiau să se ocupe de toate acestea, Dorin Recean împărțea ziare pentru Maia Sandu, iar Maia Sandu se întâlnea cu diverși oficiali europeni, care veneau aici să îi facă campanie. Guvernării îi este totuna: salariul vine, al doilea mandat l-au falsificat. Iar de oameni nu le pasă deloc”, a subliniat Igor Dodon.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...