TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 25 noiembrie 2023.
Mesajul Maiei Sandu
În data de 25 noiembrie, când este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, iar Organizația Națiunilor Unite lansează anual o campanie de 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen – Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj: „Nu există nicio scuză pentru violența față de femei. Nu există nicio scuză pentru violență, în general”.
Promisiunea lui Renato Usatîi
Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, în cadrul unei conferințe de presă, a promis că va soluționa problemele orașelor și satelor în care formațiunea sa a câștigat mandatele de primari.
Ședința PVE
Consiliul Național al Partidului Verde Ecologist s-a reunit într-o ședință, în cadrul căreia a fost făcut bilanțul alegerilor locale și a fost stabilită strategia pentru viitor.
Şedinţă la PCRM
Conducerea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a desfășurat o ședință în cadrul căreia a examinat rezultatele alegerilor locale și a discutat despre alegerile prezidențiale din 2024 și cele parlamentare – din 2025.
sursa: Almanah Politic 2023







