TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 10 noiembrie 2023.
Vizită în Franța
Vicepremierul Nicu Popescu, în perioada 9-10 noiembrie, s-a aflat Paris, unde a participat la a șasea ediție a Forumului Păcii, platformă ce reunea oficiali guvernamentali și experți din toate regiunile lumii în domeniul securității și păcii. La Forum a participat și Președintele francez, Emmanuel Macron. În marja Forumul Păcii, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Laurence Boone, Ministru de Stat pentru Europa al Ministerului francez de Externe.
PSDE – la Congresul PES
O delegație a Partidului Social Democrat European – constituită din Ion Sula, președintele partidului, și Eremei Priseajniuc – vicepreședinte, a plecat la Malaga, Spania, pentru a participa la lucrările Congresului Partidului Socialiștilor Europeni (PES).
Hotărârea CEC
CEC a dispus renumărarea buletinelor de vot la alegerile locale generale în alte 7 localități. În ziua anterioară, CEC a admis renumărarea buletinelor de vot în 11 localități din țară.
Maia Sandu, la discuții cu cetățenii
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat orașele Călărași și Ungheni, unde a discutat cu cetățenii. De asemenea, cu ocazia aniversării celor 90 de ani, șeful statului a transmis un mesaj de felicitare artistei plastice Elena Bontea, supranumită de confrații de penel și Regina Culorii.
Domnica Manole – președinte al CC
Domnica Manole a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale. În mesajul de după numire, ea mulțumit colegilor pentru încredere și a spus că-și va îndeplini responsabilitățile conform prevederilor legale.
Constatări privind averea Marinei Tauber
Autoritatea Națională de Integritate a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința deputatului Marina Tauber. Inspectorii de integritate au verificat modificările patrimoniale intervenite până la data de 31.03.2020. Astfel, în cadrul procedurii de control s-a constatat prezența unei diferențe substanțiale în mărime totală de 324814,17 lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada 01.08.2016-31.12.
Decizie referitoare la excluderea Partidului „Șansă” din alegeri
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat inadmisibilă sesizarea cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolului 225 alin. (3) lit. e) din Codul administrativ, ridicată de reprezentantul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, parte în dosarul nr. 3-193/2023, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. În context, Alexei Lungu, președintele Partidului „Șansă”, a spus că, Curtea Constituțională a emis o decizie ce părea a fi una tehnică, dar în realitate reprezenta o victorie pentru Partidul „Șansă”, or, după aceasta, cazul revenea la Curtea de Apel Chișinău.
Câștig de cauză pentru Ion Chicu
Ion Chicu, președintele PDCM, ex-Premier, a anunțat că instanța a emis o decizie în favoarea sa – cererea de chemare în judecată depusă de șeful statului, Maia Sandu, a fost respinsă ca neîntemeiată, după 3 ani. El a amintit că, Maia Sandu l-a acționat în judecată pentru afirmația sa că „ea a fost complice la furtul miliardului”.
Precizarea lui Igor Dodon
Igor Dodon, secretarul executiv al PSRM, în cadrul emisiunii sale online, a spus că a văzut multe speculații despre faptul că în unele consilii raionale PSRM a făcut coaliție cu Partidul Acțiune și Solidaritate și a subliniat că acest lucru nu corespundea adevărului.
Sesizarea Arinei Corșicova – respinsă
Comisia Electorală Centrală a respins sesizarea depusă de Arina Corșicova pentru a fi restabilită, în calitate de candidat independent, în cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți.
sursa: Almanah Politic 2023







