[ X ]
Alegeri6 Noiembrie 2024 13:00

Concluziile unui fruntaș al PAS după alegeri: Noi am înțeles mesajul cetățenilor: trebuie să acționăm mai eficient... 

Radu Marian, vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, a venit cu unele concluzii referitor la alegerile prezidențiale. Potrivit spuselor sale, Moldova a înfruntat, probabil, cel mai agresiv atac hibrid extern din istoria modernă a Europei. Nicio altă țară nu a trecut prin așa ceva. Acest atac a inclus cumpărarea în masă de voturi (cel puțin 138.000 de persoane identificate de organele de drept ca primind bani pentru vot), instigarea la frică, răspândirea de falsuri, amenințări, transportul alegătorilor cu autobuze și avioane – sute de milioane de dolari cheltuiți de Kremlin, prin intermediul organizațiilor criminale, pentru a submina democrația noastră, informează TRIBUNA. 

„Putem doar să ne imaginăm care ar fi fost rezultatul la referendum și în primul tur, dacă nu era acest atac. Nu există un manual despre cum să oprești un astfel de asalt, și chiar țări cu resurse mai mari ar fi întâmpinat dificultăți. Totuși, moldovenii au rezistat acestui atac de două ori, oferind o lecție de democrație.

Cetățenii de acasă și din diaspora s-au mobilizat exemplar împotriva încercărilor de a ne fura democrația și parcursul european. Moldovenii au înțeles pericolul și au acționat pentru binele comun. Suntem recunoscători fiecărui cetățean care a votat, activiștilor și voluntarilor, liderilor din societatea civilă, primarilor, precum și celor care au contribuit financiar la campania noastră. Mii de oameni au muncit, fiecare în felul său, pentru această victorie.

Noi, cei de la conducere, am înțeles mesajul cetățenilor: trebuie să acționăm mai eficient, în special în justiție, unde măsurile trebuie să fie mai dure. Cei care au încercat să fure alegerile trebuie să ajungă cât mai repede în fața legii. De asemenea, trebuie să facem mai puține greșeli și să comunicăm mai bine. Pe lângă cei care și-au vândut votul, există și mulți nemulțumiți de guvernare, iar aceste nemulțumiri trebuie luate în serios”, a spus el.

Fruntașul PAS a mai declarat că, cel mai important lucru acum este unitatea.

„Trebuie să evităm diviziunile între moldovenii din diferite regiuni sau din diaspora. Suntem o singură familie, și cu toții ne iubim țara. Mesajele de dezbinare ale socialiștilor la adresa diasporei contravin acestui apel la unitate. Le amintesc acestor politicieni că diaspora este implicată direct în viitorul Republicii Moldova. Anul trecut, moldovenii de peste hotare au trimis acasă 2 miliarde de dolari, bani care au susținut economia și au contribuit la plata pensiilor și a salariilor, inclusiv ale deputaților socialiști. Diaspora cumpără imobile și investește în țară pentru a se întoarce acasă într-o Moldova mai bună. Când o grupare criminală încearcă să cumpere voturi, este firesc ca diaspora să riposteze prin vot. Este absolut extraordinar cum s-au mobilizat în apărarea țării și democrației – sunt demi de admirația întregii lumi.

Atacul asupra diasporei arată lipsă de respect față de acești oameni patrioți și față de democrația Republicii Moldova. Socialiștii și comuniștii cunosc regulile alegerilor: toți cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a vota, indiferent de locul în care se află. Dacă nu respectă Constituția, nu respectă nici această țară. Să nu lăsăm pe nimeni să creeze diviziuni între noi”, a conchis Radu Marian.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...