În contextul procesului electoral din țara noastră și a multitudinilor tentative de corupere a alegătorilor apărute în spațiul public, Agenția Servicii Publice, în strânsă colaborare cu Procuratura Anticorupție și Inspectoratul General de Poliție a inițiat mai multe verificări, în rezultatul cărora a fost identificat un grup de angajați ai ASP care au primit sume bănești drept recompensă pentru votul exprimat în cadrul alegerilor și referendumul din 20.10.2024, informează TRIBUNA.
ASP a recepționat în data de 31 octombrie 2024 o sesizare din partea Procuraturii Anticorupție, care stabilește că există suspiciunea că 40 de angajați ai instituției au avut conexiuni și au primit bani din Federația Rusă prin aplicația PSB, fapte ce sunt verificate în cadrul unei cauzei penale.
Cele 40 de persoane, pe perioada anchetei, au fost suspendate din funcții.







