[ X ]
Important10 Octombrie 2024 16:15

România a donat Republicii Moldova aproape 100.000 de cărți în format fizic și tot atâtea în format digital

România a donat Republicii Moldova aproape 100.000 de volume în format fizic și tot atâtea în format digital, care vor ajunge în 300 de biblioteci din întreaga țară. Astăzi, camioanele au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale, iar la evenimentul de donare a acestora a participat și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, informează TRIBUNA. 

Cărțile sunt atât în format fizic, cât și în format digital și vor ajunge în 200 de localități din Republica Moldova. Este vorba despre volume valoroase, scrise în limba română, care aparțin unor autori clasici și contemporani, români și străini.

„Este cea mai mare și de amploare donație de acest gen, din ultimii 34 de ani, pe care România o face Republicii Moldova. România creează, în continuare, și poduri culturale, și poduri fizice în Republica Moldova și vom continua să facem acest lucru. Ne bucurăm că putem să venim în sprijinul iubitorilor de carte din toate colțurile țării și, prin acest lucru, vrem să consolidăm relația specială dintre România și Republica Moldova”, a menționat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

Prezent la eveniment, Președintele Parlamentului, Igor Grosu a remarcat suportul substanțial acordat de România, în diverse sectoare. „Dacă, pentru o clipă, ne amintim de cel puțin ultimele săptămâni, vedem evenimente foarte frumoase – de la poduri, podul de la Ungheni, la microbuzele școlare, care au fost donate de statul român, la cel mai mare lot de carte din istoria noastră și multe alte lucruri frumoase, despre care încă o să auzim. Mulțumesc celor care au venit cu această idee, editurilor care au susținut-o și felicitări pentru toți beneficiarii”, a declarat șeful legislativului.

Pentru procurarea acestora, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a alocat un buget de aproape 4 milioane de lei românești.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...