Patru concurenți electorali ar accede în Legislativ, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegerile parlamentare anticipate. Potrivit Barometrului iData, realizat în septembrie 2024, este vorba despre PAS, Blocul Politic „Victorie”, PSRM și „Partidul Nostru”.
Sondajul mai arată că „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, este singura formațiune politică, care a reușit să crească în sondaje, comparativ cu barometrul prezentat de IData pe 3 septembrie.
Astfel, potrivit ultimului sondaj, PAS ar obține 37,6%, în scădere cu aproape un punct procentual față de acum o lună. Numărul susținătorilor blocului politic ”Victorie” a rămas neschimbat – 17,5%. Pentru PSRM și-ar da votul 15,4%, față de 16,1 la sută cât a fost anterior. Pentru formațiunea „Partidul Nostru” sunt gata să voteze 13,4%, în creștere cu peste 2 puncte procentuale.
Astfel, distribuirea mandatelor în Legislativ, fără votul diasporei și din stânga Nistrului, ar arăta astfel: PAS – 46 de mandate, blocul politic ”Victorie” – 21 de mandate, PSRM – 18 mandate, iar Partidul Nostru” ar obține 16 mandate.
Sondajul a fost realizat în perioada 13-18 septembrie, pe un eșantion de 1021 de cetățeni. Marja de eroare este de 3%.







