[ X ]
Important22 Septembrie 2024 12:00

(ACUM 1 AN) Arina Spătaru - agent sub acoperire 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 22 septembrie 2023.

Întrevederile socialiștilor 

Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, și deputatul BCS, Elena Beleacova, au avut o întrevedere cu deputații Partidului Socialist Bulgar din Adunarea Națională a Bulgariei, Manol Genov și Deyan Denchev. Ulterior, Vlad Bătrîncea și Olga Cebotari au avut o întrevedere cu directorul Institutului Confucius din cadrul ULIM din Moldova, Wang Yifeng.

Anunțul Ministerului Finanțelor 

Ministerul Finanțelor a anunțat că va lansa pe piața internă Obligațiuni de stat pe 10 ani. Potrivit instituției, dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) era un obiectiv strategic pe termen lung.

Invitația șefului statului 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat despre organizarea Forumului Național al Cadrelor Didactice la 7 octombrie 2023 și a lansat o invitație în format video către profesorii și managerii de școli.

CEC – în ședință 

Comisia Electorală Centrală, în ședință, a aprobat două mesaje de interes public: un spot video și o broșură informativă, elaborate de autoritatea electorală în cadrul campaniei de informare pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. În aceeași zi, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a avut o ședință comună cu șefii inspectoratelor de poliție din țară cu privire la noile reguli privind publicitatea politică și electorală.

Arina Spătaru – agent sub acoperire 

Arina Spătaru, președintele Partidului ALDE, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat că a fost agent sub acoperire – „Victoria Bogatu”, timp de 5 luni, în „investigația derulată în colaborare cu organele de drept în dosarul finanțării ilegale a partidelor politice de către gruparea criminală a lui Ilan Șor”. 

Reacția LOC 

Liga Orașelor și Comunelor a anunțat că ar putea să o atace în judecată pe Arina Spătaru președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, după ce ea a declarat că LOC era partidul proeuropean conducerea căruia dorea să  o preia Ilan Șor.

Parlamentul s-a aliniat inițiativei CE

Parlamentul s-a aliniat inițiativei Comisiei Europene în Săptămâna europeană a mobilității. Zeci de copii și tineri au marcat, împreună cu autoritățile, Ziua mondială fără mașini. Pe biciclete, role sau trotinete, copiii și tinerii, alături de reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului, au pledat în cadrul unui flashmob, organizat în scuarul Parlamentului, pentru un mod de viață sănătos.

Solicitările PDCM 

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, în contextul „dezmățului organizat de PAS pe domeniul juridic”, a solicitat demisia: ministrului Justiției; președintelui Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunității a Parlmentului; Comisiei Pre-Vetting.

Protestul Partidului „Renaștere” 

Partidul „Renaștere” a organizat un protest în fața Centrului Național Anticorupție, unde erau deținuți colegii – deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. „Renaștere” au acuzat autoritățile că folosesc forțele de ordine ca pe o măciucă împotriva tuturor persoanelor nedorite.

Anunțul lui Igor Dodon 

Igor Dodon, liderul socialiștilor, a anunțat că, „prima dată după 480 de zile” va pleca din Republica Moldova pentru 2-3 zile. El a plecat cu familia în România.

Reacția Biroului politici de reintegrare 

Biroul politici de reintegrare a luat act de informația conform căreia jurnalistei Elena Covalenco i s-a interzis accesul în regiunea transnistreană pentru o perioadă de 3 ani și a declarat că e o acțiune regretabilă ce „demonstrează cu prisosință faptul, că Tiraspolul urmărește o altă agendă decât cea declarată public, aducând procesul de negocieri în impas”.

Întâlnirea Maiei Sandu la New York 

Cu ocazia participării la Adunarea Generală a ONU, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu cetățenii noștri aflați la New York.

Irina Vlah – la Hâncești 

Irina Vlah, ex-Bașcanul Găgăuziei, și-a lansat cartea „Profesia mea e politica” la Hâncești.

Ziua Ușilor Deschise – la Parlament 

Sute de persoane din țară, dar și de peste hotare au vizitat Parlamentul cu ocazia Zilei Ușilor Deschise. Toate grupurile de vizitatori au fost ghidate de către deputați și de funcționari publici, care au povestit detalii interesante din activitatea Legislativului.

Contestația Marinei Tauber 

Deputata Marina Tauber a contestat la Comisia Electorală Centrală refuzul Consiliului electoral al circumscripției Bălți de a o înregistra în calitate de candidat independent la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Bălți.

Anunțul poliției 

Poliția a anunțat despre o altă captură de materiale electorale „fără un contract de prestare a serviciilor și a documentelor ce ar fi atestat originea și proveniența legală a materiei prime” – la o altă întreprindere din capitală.

Reacții la scandalul în care era vizat Iulian Muntean 

Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției – având în vedere scandalul cu dosarul în care era vizat Iulian Muntean, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat că se impunea retragerea sau demisia lui. Și membrii Consiliului Superior al Magistraturii au venit cu o declarație, subliniind: „soluția optimă pentru Iulian Muntean ar fi depunerea cererii de demisie”. Iulian Muntean, la rândul său, a făcut o serie de precizări și a declarat că probabil va demisiona din funcție.

Constatarea Irinei Vlah  

Irina Vlah, ex-Bașcanul Găgăuziei, într-un mesaj video, a constatat că nivelul sărăciei în Republica Moldova a ajuns la 31%, ceea ce era „un anti record absolut pentru ultimii 10 ani”.

Poziția PSDE 

Partidul Social Democrat European a declarat că scandalul în care era vizat membrul CSM Iulian Muntean era unul ieșit din comun și scotea la iveală o problemă de fond care trebuia examinată cu maximă responsabilitate. „Singura soluție corectă acum este desființarea Comisiei Pre-Vetting, care a demonstrat lipsă de onestitate, incompetență și a dovedit că este profund părtinitoare. Demisia lui Muntean nu este suficientă în acest caz”, a subliniat PSDE.

Confirmarea lui Ilan Șor 

Ilan Șor, președintele Partidului (declarat neconstituțional) „Șor”, a confirmat că s-a văzut cu președinta ALDE, Arina Spătaru, în Israel. „Doar că ea a uitat să menționeze o serie de lucruri importante. De exemplu, cum a căutat o întâlnire cu mine timp de câteva luni”, a spus Ilan Șor. Politicianul a recunoscut că susținea financiar mai multe proiecte politice.

Secvenţă publicată de CNA  

Centrul Național Anticoruție a publicat o secvență audio, înregistrată în cadrul investigațiilor privind finanțarea ilegală a partidelor politice, ce conținea o parte din discuția purtată la 6 august 2023, de Ilan Șor și o altă persoană prin aplicația de comunicare BRIA, și-n cadrul căreia se vorbea despre bani.

Alexandra Can a decedat 

Alexandra Can, ministru al Industriei și Comerțului în perioada martie-decembrie 1999, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a decedat la vârsta de 70 de ani.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...