După ce ieri Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat oficial Grupul de Inițiativă creat de Partidul „Viitorul Moldovei” în susținerea candidaturii sale la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Vasile Tarlev a declarat: „Continuăm lupta pentru viitorul Moldovei!”, informează TRIBUNA.
„Din păcate, acesta nu este deloc un triumf al democrației. Permiteți-mi să vă reamintesc că prima noastră cerere a fost respinsă din motive neîntemeiate și nejustificate. Au încercat să ne intimideze și să ne oprească. Dar chiar și cu astfel de acțiuni, a devenit clar că eliminarea unui politician cu adevărat popular înseamnă să iei însuși dreptul de a alege și să provoci o nemulțumire și mai mare a poporului. Am obținut o nouă victorie în această luptă inegală și începem să strângem semnăturile necesare pentru a ne înscrie în cursa electorală”, a mai spus politicianul.
Candidatul desemnat a mai menționat că nu le este frică.
„Avem alături poporul nostru și viitorul Moldovei. Împreună mergem înainte cu pași siguri și vom învinge!”, a subliniat el.







