[ X ]
Important23 August 2024 10:00

Conducerea Blocului Împreună a discutat cu Ambasadorul României 

Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu, a avut o întrevedere cu liderii Blocului Împreună, Alexandru Bujorean, Dinu Plîngău și Ștefan Gligor, informează TRIBUNA.

Cu această ocazie, au fost discutate planurile Blocului Împreună la alegerile prezidențiale din acest an, precum și perspectivele electorale parlamentare din 2025, Ambasadorul adresând felicitări pentru desemnarea și înregistrarea unui candidat la scrutinul prezidențial.

De asemenea, o atenție aparte a fost acordată subiectului integrării europene și referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană, având în vedere că Blocul Împreună a fost inițiatorul Pactului pentru Europa.

Nu în ultimul rând, au fost abordate potențialele riscuri și provocări la adresa parcursului pro-european al Republicii Moldova și importanța consolidării vectorului de susținere a unei dezvoltări a Republicii Moldova, conform standardelor și valorilor europene.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...