[ X ]
Important15 August 2024 13:44

Ministerul Educației și Cercetării: Prima lecție din acest an de studii va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie

Festivitatea dedicată începutului anului de studii 2024-2025 va putea fi organizată de către școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia urmează să fie adoptată de fiecare instituție în parte după consultarea opiniei comunității școlare. Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ, urmare a hotărârii Consiliului profesoral, sunt în drept să decidă ora și data desfășurării careului și a primei lecții din noul an de studii, informează TRIBUNA. 

La fel, școlile pot să decidă formatul careului, dar și a activităților care vor avea loc în sălile de clasă în prima zi a anului de studii 2024-2025.
Prima lecție din acest an de studii va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private. Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei.
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...