[ X ]
Alegeri24 Iulie 2024 11:19

Pretendentul nr.11 la funcția de Președinte al țării - Vasile Tarlev

Vasile Tarlev, președinte al Partidului pentru Viitorul Moldovei, Prim-ministru al țării în perioada 2001-2008, a anunțat că va candida independent la funcția de Președinte al țării în cadrul alegerilor prezidențiale din 20 octombrie curent, informează TRIBUNA.

În cadrul unei conferințe de presă, el a spus că, „cu mare regret, Republica Moldova a ajuns într-o situație foarte complicată… poate și mai gravă decât în anii ’90”, dar și că, în opinia sa, situația poate fi schimbată în bine.

„După sute de întâlniri și discuții cu oameni din țară și de peste hotare, simt responsabilitate pentru cetățenii noștri – de a mă implica mai activ în soluționarea problemelor acumulate…

Am decis să particip în calitate de candidat independent în viitoarele alegeri ale Președintelui țării”, a declarat politicianul.

Vasile Tarlev a precizat că, chiar dacă este președinte de partid, va candida independent.

În context, fostul Premier s-a adresat liderilor politici, în special lui Vladimir Voronin, să-și consolideze forțele pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...