[ X ]
Alegeri19 Iulie 2024 13:55

Igor Dodon: Viitorul președinte al țării va fi domnul Stoianoglo; Socialiștii vor forma următorul guvern

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), este convins că Alexandr Stoianoglo, candidatul înaintat de formațiune, va fi următorul șef al statului. Mai mult, el afirmă că, după parlamentare, socialiștii vor forma guvernul, informează TRIBUNA. 

„Deja aproape zece persoane au anunțat că vor candida la funcția de președinte. Cel mai probabil, vor mai fi și alți pretendenți. Ce este interesant: mulți dintre cei anunțați în ultimele șase luni m-au atacat, spuneau, că eu nu doresc un candidat unic, că am ambiții nesănătoase, că voi participa la alegeri cu orice preț. Cu toate acestea, nu am intrat în campania electorală și am propus un candidat unic, nu membru al vreunui partid. Ce a urmat? Mulți dintre cei, pe care i-am deranjat, au anunțat că vor candida ei înșiși. Care a fost scopul tuturor acestor discuții despre un candidat unic, mese rotunde? Să nu participe Dodon? Este evident”, a declarat el în cadrul emisiunii sale online.

Liderul PSRM, în context, s-a adresat celor care îl susțin.

„Nu plec nicăieri, vom lupta în alegerile prezidențiale cu candidatul independent, domnul Stoianoglo. Rezultatul său va fi o surpriză neplăcută pentru toți. În doar zece zile, ratingul lui Stoianoglo a crescut semnificativ, chiar și în sondajele efectuate de PAS. Stoianoglo va ajunge în al doilea tur cu Sandu. De aceea, dragi susținători ai PSRM, vă îndemn să vă uniți în jurul acestui candidat unic.

În ceea ce privește Dodon la conducerea PSRM — după alegerile prezidențiale vor urma cele parlamentare, iar noi, socialiștii, vom forma următorul guvern. Sunt sigur că viitorul președinte al Moldovei va fi un adevărat președinte al poporului, nu reprezentantul vreunui partid. Și sunt convins că acest președinte va fi domnul Stoianoglo”, a menționat politicianul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...