[ X ]
Important5 Iulie 2024 15:00

Estonia va sprijini procesul de instruire profesională a funcționarilor publici implicați în avansarea agendei europene

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o înrevedere cu Eva-Maria Liimets, ex-ministra Afacerilor Externe a Estoniei. Subiectul-cheie al discuției a fost organizarea programelor specializate pentru angajații Cancelariei de Stat, a Biroului pentru Integrare Europeană, dar și a altor funcționari din instituțiile de linie implicați în procesul de integrare europeană, informează TRIBUNA. 

Cristina Gherasimov a vorbit, în context, despre pregătirile pentru etapa de screening bilateral și a subliniat importanța asistenței, sprijinului și transferului de experiență din partea Estoniei. De asemenea, s-a discutat despre colaborarea dintre Școala Diplomatică din Estonia și Institutul Diplomatic de la Chișinău, pentru a îmbunătăți abilitățile profesionale și practice ale tinerilor angajați în instituțiile publice.

Eva-Maria Liimets a felicitat țara noastră pentru succesul obținut în parcursul european și a confirmat disponibilitatea instituției pe care o reprezintă de a contribui la pregătirea funcționarilor publici implicați în negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE.

Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a mulțumit pentru susținerea parcursului nostru european și pentru asistența oferită de autoritățile de la Tallinn în avansarea agendei europene a Republicii Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...