TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 29 iunie 2023.
PSRM, la 26 de ani de la fondare
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a sărbătorit 26 de ani de la înființare. Cu această ocazie, Partidul a venit cu o declaraţie. Și secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon a venit cu un mesaj aniversar.
Activitățile lui Dorin Recean
Prim-ministrul Dorin Recean a participat la conferința internațională „Combaterea sărăciei energetice în Europa: provocări, lecții învățate și căi de urmat”. Oficialul a avut și discuții cu: membrii Camerei de Comerț Americane (AmCham), cu participarea Ambasadorului Statelor Unite ale Americii, Kent Logsdon; membrii rețelei „Uniți pentru Moldova”.
Distincții de la Irina Vlah
Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei, a acordat distincții mai multor medici, profesori, fermieri, antreprenori, personalități din domeniul culturii și artei.
Solicitarea CUB
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a cerut autorităților Republicii Moldova declararea grupului Wagner drept grup terorist și impunerea unor sancțiuni tuturor persoanelor recrutate ori care acționează în numele acestuia.
Deputați austrieci, la Parlament
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Austria – Moldova, Ucraina, Belarus din cadrul Parlamentului Republicii Austria, condusă de parlamentarul Helmut Brandstätter.
Conducerea PSRM, la Criuleni
Igor Dodon, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, și Grigore Novac, membru al Comitetului executiv al PSRM, au efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni, unde s-au întâlnit cu conducerea și activiștii organizațiilor teritoriale ale formațiunii din raion.
Întâlnirea șefului statului
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei de evaluare extraordinară a judecătorilor, cărora le-a mulțumit că au acceptat să ajute în realizarea reformei în justiție. Totodată, Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru sportivii care bucurau cu performanțe extraordinare.
Eveniment dedicat Zilei Independenței SUA
Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a găzduit o recepție cu ocazia Zilei Independenței SUA, marcată la 4 iulie. La eveniment au participat demnitari de stat, dar și reprezentanți ai mai multor partide. Președintele țării, Maia Sandu a ținut un discurs în care a vorbit despre relațiile bilaterale.
Proiectul deputaților PAS
Un proiect de lege de modificare a Codului penal a fost prezentat de către deputații PAS Vasile Grădinaru și Lilian Carp. Proiectul prevedea că „persoanele care admit încălcări în construcții, cum ar fi proiectarea, autorizarea ilegală, executarea lucrărilor de construcție neautorizate, recepționarea finală construcțiilor neautorizate sau ilegale, vor fi trase la răspundere penală”.
Marius-Constantin Budăi, la PSDE
Conducerea Partidului Social Democrat European, în frunte cu Ion Sula, a avut o întrevedere cu Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, Marius-Constantin Budăi, care era și deputat din partea Partidului Social Democrat. La final, Ion Sula și Marius-Constantin Budăi au susținut o conferință de presă.
Critica lui Ilan Șor
Ilan Șor a criticat comportamentul distructiv al actualei guvernări, care planifica să interzică activitatea comercială în bază de patentă de întreprinzător, din 1 iulie. El a declarat că, această decizie va falimenta comerțul cu amănuntul, lipsind cetățenii Republicii Moldova de ultima sursă de venit.
Încă 20 de zile de arest
Judecătoria Chișinău, sectorul Buiucani a decis că deputatul Partidului „Șor”, Marina Tauber, va sta încă 20 de zile în arest la domiciliu. Marina Tauber a declarat, după ședința de judecată, că este dezamăgită de verdictul judecătorilor și că va lupta în continuare pentru dreptate.
Actele pentru referendum – depuse
Președintele, vicepreședintele și secretarul grupului de inițiativă, care propuneau organizarea referendumului republican cu privire la direcția de integrare externă a țării și statutului de neutralitate, la inițiativa lui Ilan Șor, au depus actele pentru inițierea procedurii de înregistrare la Comisia Electorală Centrală.
Acuzațiile lui Eremei Priseajniuc
Eremei Priseajniuc, vicepreședintele PSDE, într-o declarație video, a atenționat opinia publică despre faptul că „guvernarea PAS insistă să-și bată joc de asistenții personali și, în același timp, lasă de izbeliște mii de persoane bolnave, țintuite la pat – în plină criză, două mii de asistenți personali nu și-au ridicat salariul pentru ultimele patru luni, în condițiile în care acești oameni nu aveau alte surse de venit”.
Reacția Ministerului Energiei
Ministerul Energiei a venit cu o reacție la declarațiile ministrului Victor Parlicov privind majorarea TVA la energia electrică și gaz, precizând că era „opinia personală a acestuia și nu o inițiativă legislativă sau decizie a Guvernului”.
Anunțul lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, președintele Partidului Mișcarea Alternativă Națională, de ziua soției sale, în ajunul zilei sale de naștere, a anunțat că vor deveni părinți a treia oară.
Hotărârea motivată – publicată
Curtea Constituțională a publicat decizia motivată privind controlul constituționalității Partidului „Șor”, la 10 zile după ce formațiunea a fost declarată neconstituțională. Argumentele completului de magistrați, care a dictat sentința, erau expuse pe 64 de pagini.
sursa: Almanah Politic 2023







