Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) va boicota referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ce urmează să aibă loc la 20 octombrie 2024, informează TRIBUNA.
În cadrul ședinței din 22 iunie curent, Consiliul Politic Național al PDCM a aprobat decizia de boicotare.
„Considerând caracterul antidemocratic și speculativ al referendumului inițiat în scopuri electorale de către președintele actual al Republicii Moldova, precum și riscurile pentru ordinea constituțională a țării pe care le comportă acest exercițiu inutil din perspectiva europeană a țării noastre, CPN al PDCM a decis boicotarea referendumului „prin neparticipare în campania de promovare a acestuia și îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să nu se lase atrași în jocurile periculoase ale guvernării actuale pentru existența de mai departe ale statului nostru” – a stabilit partidul.
Amintim că, PDCM a decis, de asemenea, la 22 iunie curent, să participe la prezidențiale cu propriul candidat – Ion Chicu.







