[ X ]
Important19 Iunie 2024 13:16

Conducerea PSRM a discutat cu Ambasadorul Chinei

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, și Vlad Bătrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele Fracțiunii „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, au avut o întrevedere cu Excelența Sa, Yan Wenbin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, informează TRIBUNA. 

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de consolidarea relațiilor bilaterale între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Igor Dodon și Vlad Bătrîncea au subliniat importanța dezvoltării cooperării economice, culturale și politice între cele două state, menționând oportunitatea implementării unor proiecte de interes comun, în beneficiul ambelor părți.

Interlocutorii au salutat bunele relații stabilite la nivel de legislative, dar și la nivel de colaborare interpartinică, optând pentru o extindere și aprofundare a acestora.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...