[ X ]
Important7 Iunie 2024 15:07

Inițiativă civică „Cetățeni pentru Europa”, lansată. Nicu Popescu: „Moldova va reuși doar dacă se ancorează ferm în marea familie europeană”

Astăzi a fost lansată inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa”, menită să sprijine eforturile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Grupul, format din personalități marcante din diverse domenii – de la relații internaționale și antreprenoriat, până la cultură, artă și sport – își propune să promoveze integrarea europeană a țării și să informeze corect publicul despre avantajele aderării la blocul comunitar, informează TRIBUNA. 

Lansarea inițiativei vine într-un context complex, marcat de intensificarea campaniilor de dezinformare și manipulare informațională. Fondatorii inițiativei doresc să contribuie activ la asigurarea accesului fiecărui cetățean la informații corecte și obiective, astfel încât, la Referendumul privind Integrarea Europeană din 20 octombrie 2024, toți alegătorii să poată vota în deplină cunoștință de cauză, având toate datele necesare pentru a lua o decizie informată și independentă, neinfluențată de propagandă sau manipulare.

La eveniment, fostul ministrul al afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu a declarat: „Doar integrarea în Uniunea Europeană ne poate asigura un viitor liber și sigur pe care ni-l dorim cu toții. Moldova va reuși doar dacă se ancorează ferm în marea familie europeană”.

E de menționat că, „Cetățeni pentru Europa” este o inițiativă civică deschisă noilor membri, tuturor celor care își doresc o Moldovă liberă și prosperă în marea familie europeană. Doritorii pot să se alăture inițiativei, înregistrându-vă pe pagina web www.moldova.eu Cetățeni pentru Europa”. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...