Pe subiectul presupusei scheme de corupție investigată de procurori, în cadrul unei investigații internaționale comune, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă a evitat să ofere nume concrete, pentru că Executivul nu dorește să pericliteze investigația în desfășurare, informează TRIBUNA.
„Este evident că organul de urmărire penală trebuie să confirme în cel mai scurt timp numele persoanelor vizate sau identitatea acestora, deoarece este o informație de interes public.
Din câte înțeleg, ieri a fost promis public că, în momentul în care vor exista evoluții, vor fi comunicate. Era scris că, odată ce vor fi finalizate procedurile sau instrumentele care țin de competența organului de urmărire penală, informațiile vor fi făcute publice. Și nu am de ce să cred că acest angajament nu va fi respectat”, a spus Daniel Vodă.
Pe linia Guvernului, dar și a instituției de resort vizate nemijlocit, Ministerul Afacerilor Interne, lucrurile sunt clare:
„Dacă persoanele au încălcat legea și se fac vinovate de anumite încălcări, acestea trebuie să suporte consecințele legii și să fie pedepsite pentru acțiunile pe care le-au comis iar MAI va coopera strâns pentru a oferi organului de urmărire penală toate detaliile necesare”.







