[ X ]
Important1 Iunie 2024 08:23

Lider de partid: Avem nevoie de un pact pentru pace, pentru neutralitate, pe care să-l semneze atât partidele de stânga, cât și cele de dreapta

„Pactul pentru Europa, semnat săptămâna trecută de reprezentanții unor partide, este de fapt un pact pentru al doilea mandat al Maiei Sandu” – a declarat Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, informează TRIBUNA.

Socialistul, în cadrul emisiunii sale, a spus că, „această hârtie nu are nicio putere juridică, dar îi avantajează pe cei aflați la putere și pe Sandu personal. Astfel de „pacte” doar divizează societatea, când de fapt, ar trebui să o unim”.

„Astăzi avem nevoie de un pact pentru pace, pentru neutralitate, pe care să-l semneze atât partidele de stânga, cât și cele de dreapta. Acesta ar fi un semnal clar pentru toți, că nu vom permite atragerea Moldovei într-un război”, a conchis Igor Dodon.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM   Anterior, am publicat unele materiale în care m-am referit la relaţia dintre stat şi mediul de afaceri, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...