TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 30 mai 2023.
Conferință despre Summitul CPE
Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit detalii despre Summitul Comunității Politice Europene (CPE) preconizat pentru 1 iunie.
Igor Dodon, în satul de baștină
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, deputați, reprezentanți ai autorităților locale, activiști ai PSRM au participat la festivitățile cu prilejul finalizării anului de studii ce au avut loc pe întreg teritoriu al țării. În mod tradițional, Igor Dodon a participat la sărbătoarea „Ultimului sunet” în școlile din satul său de baștină – Sadova, și satul de baștină al mamei sale – Căpriana.
Socialiștii, la Wuhan
Delegația Partidului Socialiștilor, condusă de Vlad Batrîncea, a participat la forumul „Modernizarea chineză: Idei noi pentru a explora orizonturi noi”, ce a avut loc în orașul Wuhan. Totodată, delegația a vizitat Institutul Național de Optoelectronică de la Universitatea de Tehnologie din Wuhan.
Ultima rundă de audieri a candidaților în CSP
Comisia Pre-Vetting a încheiat cea de-a doua și ultima rundă de audieri publice a candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). La cele două runde de audieri au participat în total 13 candidați.
Sancțiuni ale Consiliului European
Consiliul European a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 7 persoane responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova, şi de acţiuni ce vizau subminarea sau amenințau integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Președinta Maia Sandu a salutat sancționarea celor 7, 4 dintre ei fiind cetățeni ai Republicii Moldova (Ilan Șor – președintele Partidului „Șor”, Marina Tauber – vicepreședinte al Partidului „Șor”, Gheorghe Cavcaliuc – președinte al Partidului Acasă Construim Europa, Vladimir Plahotniuc – ex-președinte al Partidului Democrat din Moldova).
Scrisoarea ministrului Energiei
Ministrul Energiei, Victor Parlicov a făcut publică scrisoarea expediată la 18 aprilie 2023 către ANRE, în care a solicitat intervenția Agenției pe piața gazelor naturale, în special să vină cu o soluție ca acoperirea devierilor tarifare, formate începând cu 2021, să fie distribuită echitabil între consumatorii de gaz.
Curs pentru angajații Parlamentului
Un grup de angajați ai Secretariatului Parlamentului au participat la un curs de dezvoltare a abilităților digitale avansate. În cadrul acestuia, angajații au avut posibilitatea să-și îmbunătățească capacitățile în materie de tehnologii digitale.
Conferința lui Andrei Donică
Andrei Donică, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că, urmare a Congresului din 28 mai, Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa-Надежда” a devenit Mișcarea social-politică „STOP GENOCID”.
Proiectul „Patriot” – publicat
Președinția a anunțat consultări publice asupra proiectului de lege privind Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei – „Patriot” și modificarea unor acte normative, odată cu publicarea proiectului.
Politicieni, alături de absolvenți
Ion Ceban, primarul General al municipiului Chişinău, a participat la „Ultimul sunet” la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești, pe care îl absolvise cu 26 de ani de ani în urmă. Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei, a mers la evenimentul festiv de la Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Comrat. La Orhei a continuat tradiția instituită în 2016, la inițiativa lui Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, de a le oferi premii elevilor din municipiul Orhei, cu rezultate foarte bune la învățătură și merite deosebite. Evghenia Guțul, Bașcanul ales al Găgăuziei, a participat la balul de absolvire al grupei „Soare” de la Grădinița Nr. 3 din Cazaclia. Totodată, Partidul Socialiștilor, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Nostru au adresat mesaje de felicitare pentru elevi și profesori.
Anunț privind cauza Partidului „Șor”
Procuratura Anticorupție a informat despre terminarea urmăririi penale în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, Partidului Politic ,,Șor”, învinuiți de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Comentariile lui Ilan Șor
Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, a comentat proiectul ce urma să fie votat a doua zi de Guvern privind rectificarea bugetului de stat, inclusiv dublarea salariilor miniștrilor. „Republica Moldova este condusă de smintiți”, a spus el. De asemenea, politicianul a venit cu o reacție la sancțiunile votate de Consiliul European și care-l vizau: „Voi bea azi un pahar de vin pentru faptul că Uniunea Europeană mi-a decernat un premiu. Premiul certifică faptul că eu, Ilan Șor, sunt patriot al țării mele”.
Plecări din Partidul Socialiștilor
Mai mulți primari din Găgăuzia, de pe lista Partidului Socialiștilor, printr-o declarație comună, au anunțat că pleacă din Partidul Socialiștilor și s-au plâns pe acțiunile „timide” ale partidului pentru a proteja comunitățile locale și cetățenii.
Decizia Consiliului Uniunii Europene
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a salutat decizia Consiliul Uniunii Europene de a dubla valoarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova, pe care a convenit să o acorde cu un an în urmă.
Anunțul Procuraturii
Procuratura Anticorupție a anunțat că, în cadrul ședinței de judecată, președintele ședinței de judecată a informat părțile în proces despre faptul că, probele lipsă în cauza penală de învinuire a ex-deputatului Veaceslav Platon și a altor două persoane, au fost identificate în camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Acuzații în adresa lui Ion Ceban
Scandal la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Consilierii Serghei Burgudji și Dinari Cojocari l-au acuzat pe primarul general, Ion Ceban, că a decis alocarea a circa 174 milioane de lei pentru organizarea Summitului European, fără acordul aleșilor locali.
sursa: Almanah Politic 2023







