[ X ]
Important27 Mai 2024 07:00

Ordin bisericesc pentru Igor Dodon

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), ieri, s-a aflat la la nordul Moldovei, în raionul Edineț. Acolo, el a primit un ordin bisericesc, informează TRIBUNA.

“De dimineață am asistat la liturghia din biserica satului Brătușeni, iar după aceea, împreună cu zeci de preoți și enoriași, am participat la un marș în apărarea credinței și a valorilor noastre tradiționale.

De asemenea, am fost prezent la deschiderea Festivalului de tradiții și cântece pascale. Acest eveniment are loc anual nu doar în Edineț, ci și în multe alte raioane ale țării noastre.

Sunt profund recunoscător pentru distincția bisericească, primită astăzi, pentru susținerea acordată credinței noastre ortodoxe și familiei tradiționale. Mi-a fost înmânată de către arhiepiscopul de Edineț și Briceni, Nicodim”, a relatat politicianul.

Igor Dodon a mai spus că, “ortodoxia și tradițiile noastre sunt fundamentul identității moldovenești. Ele ne unesc, ne fac mai puternici, iar interesul nostru național este să le păstrăm și să le transmitem generațiilor viitoare”.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...