[ X ]
Important14 Mai 2024 15:00

Ministru: Există voință politică de a menține stabilitatea în regiunea transnistreană; Nu vom obstrucționa furnizarea de gaze de către „֦Gazprom”

La Chișinău există voință politică de a menține stabilitatea în regiunea transnistreană și noi nu vom obstrucționa furnizarea de gaze de către „֦Gazprom”, chiar și după expirarea contractului cu Ucraina. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, informează TRIBUNA.

Însă – a punctat oficialul în cadrul unui interviu pentru MOLDPRES – „sunt necesare soluții alternative, dacă nu se vor putea transporta gaze pe ruta tradițională dinspre est direct în regiunea transnistreană”.

„Din punct de vedere tehnic, este posibilă livrarea gazelor naturale către regiunea transnistreană prin intermediul rutei „Turkish Stream” și apoi prin ruta Transbalcanică în regim revers fizic”, a explicat el.

Totodată, ministrul a mai spus, pentru sursa citată, că, dacă timp de 30 de ani am fost obișnuiți cu un singur furnizor de gaze naturale, care putea dicta condiții politice atunci când noi vorbeam de energie, acum intrăm într-o nouă eră pe piața gazelor.

„Mai mulți furnizori europeni de gaze se înregistrează în Moldova, iar S.A „Moldovagaz” în calitate de furnizor de serviciu public le poate procura de la oricare dintre aceștia. O astfel de licitație deja a fost desfășurată în luna aprilie pentru a procura cantitățile necesare pentru luna mai”, a subliniat Victor Parlicov.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...