[ X ]
Important13 Mai 2024 12:00

(ACUM 1 AN) Anunțul lui Eugeniu Nichiforciuc 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 mai 2023.

Ședință la Guvern 

La Guvern au continuat discuțiile cu reprezentanții companiilor producătoare de cereale, exportatorii și asociațiile de fermieri din țară. Ședința a fost prezidată Prim-ministrul Dorin Recean. Prezent a fost și ministrul Agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea.

Îndemnul șefului statului 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un îndemn pentru toți cetățenii să participe la Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai.

Ziua Europei – marcată în centrul capitalei 

Evenimentele dedicate Zilei Europei 2023 au continuat cu inaugurarea în centrul capitalei a „Orășelului European”. La festivitatea de deschidere a participat Prim-ministrul Dorin Recean, împreună cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, șeful Delegației Uniuniii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, și toți ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în RM.

Declarația APG 

Conducerea Adunării Populare a Găgăuziei (APG) a adoptat o declarație cu privire la imixtiunea organelor centrale ale Republicii Moldova, inclusiv CEC și SIS, în activitatea Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei și presiunile continue asupra membrilor acestei instituții.

Noi percheziții ale CNA

Ofițerii CNA, în comun cu procurorii anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații, au continuat acțiunile în cadrul cauzei penale pornită pe fapte de corupere a alegătorilor, de către reprezentanții unei formațiuni politice în vederea determinării acestora de a vota un concurent electoral la alegerile din UTA Găgăuzia. Partidul „Șor” a venit cu o reacție la perchezițiile din acea zi, menţionând că, „prin descinderi guvernarea făcea totul pentru a împiedica buna desfășurare a turului doi al alegerilor bașcanului Găgăuziei și a preveni victoria candidatului, Evghenia Guțul”.

Demers către Consiliul Europei 

Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, a expediat un demers către Consiliul Europei, Congresul Autorităților Publice Locale al Consiliului Europei, Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE, precum și către observatorii internaționali, acreditați la alegerile bașcanului Găgăuziei. El a atras atenția acestor instituții și oficiali asupra persecuțiilor politice la care era supusă echipa Partidului „Șor”, în ajunul turului doi al alegerilor din autonomie.

Anunțul lui Eugeniu Nichiforciuc 

Eugeniu Nichiforciuc, ex-deputat, fondator al Mișcării „Respect Moldova”, a anunțat că primii membri ai formațiunii au devenit cei din raionul său de baștină, Florești: Mihai Bulat – primar or. Ghindești, Gheorghe Falcă – primar com. Ghindești, Iurie Cheleș – primar s. Cernița, Oleg Podborschi – primar com. Văscăuți, Sergiu Tertea – primar s. Temeleuți.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...