Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, împreună cu șefi de guverne din țările UE, comisari europeni, conducerea PES și lideri ai partidelor care fac parte din marea familie social-democrată au transmis un mesaj ferm pentru o Europă socială, democratică și sustenabilă, informează TRIBUNA.
Totodată, în cadrul Congresului Partidului Socialiștilor Europeni de la Roma, Italia, Ion Sula, împreună cu vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, s-au reîntâlnit cu conducerea PSD România.
„Suntem recunoscători pentru căldura și consecvența cu care Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, Președintele Partidul Social Democrat sprijină Partidul Social Democrat European și țara noastră. Reîntâlnirea la Congresul PES a consolidat această legătură, reconfirmând sprijinul ferm pentru parcursul nostru european. Aceste întâlniri în inima familiei social democrate europene ne încurajează să perseverăm în promovarea valorilor noastre comune, democrație, egalitate, solidaritate, libertate, în centrul atenției fiind oamenii.
De asemenea, apreciem prietenia și suportul necondiționat oferit de Victor Negrescu, europarlamentar român și vicepreședinte Party of European Socialists, care promovează insistent pe scena internațională importanța integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, manifestând mereu grija și implicare.
Vă mulțumim pentru tot sprijinul acordat și pentru că ne sunteți alături în drumul nostru European!” – se spune într-un mesaj al PSDE.







