[ X ]
Important28 Februarie 2024 06:00

Expert: Realegerea Maiei Sandu, cât și validarea referendumului sunt mizele acestui an... nu doar pentru Republica Moldova 

„Realegerea Maiei Sandu, cât și validarea referendumului sunt mizele acestui an, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru București și Bruxelles. Nici în România, nici în restul cancelariilor din Vest nu își dorește cineva ca Igor Dodon sau alt pro rus să pună mâna pe președinție” – a constatat analistul politic român Cristian Hrițuc, informează TRIBUNA.

Tocmai de aceea – a spus el – „nimeni nu mai judecă neapărat procesele din Republica Moldova prin cheie democratică, ci prin cheia interesului de stat, a siguranței zone și a interesului strategic.. Cu alte cuvinte, din cauza războiului, din cauza istoriei îndelungate și a contextului internațional, important e rezultatul final”.

„Pentru ca Moldova să aibă o șansă să rămână pe drumul spre Vest, este nevoie de un președinte proeuropean și în următorii ani. Așadar, Maia Sandu va avea în continuare susținere totală. Asta trebuie să înțeleagă și politicienii din opoziția proeuropeană. Mizele sunt mai mari decât rumorile personale. Dar, la fel de bine și membri PAS trebuie să lase aroganța deoparte și să nu mai trateze opoziția ca pe un sclav obligat să li se supună”, a explicat el.

Potrivit spuselor sale, la finalul acestui an, chiar dacă Maia Sandu va obține un nou mandat, asta nu înseamnă că anul viitor PAS va putea miza nici măcar pe scorul de acum, dacă lucrurile continuă așa.

„Maia Sandu va fi la capăt de drum. Ultimul mandat. În acest moment, la cum se prezintă scena politică, nu există un posibil „urmaș”. Nu poți identifica în rândul partidelor proeuropene un posibil succesor al Maiei. Și nici nu poți identifica un lider PAS care să ducă partidul spre o victorie la alegerile din 2025. Asta va fi cu adevărat problema tuturor partidelor proeuropene în anii viitori”, a conchis el într-un comentariu pe Facebook. 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...