Fostul deputat Ilan Șor afirmă că în Republica Moldova nu mai există stat de drept, iar situația a degradat substanțial după ce regimul PAS a adoptat o serie de măsuri antidemocratice, informează TRIBUNA.
Politicianul, în cadrul unei transmisiuni live pe Facebook, a acuzat că „regimul PAS a instaurat în Moldova o dictatură fără precedent, țara înregistrând derapaje grave”, făcând referire la datele recente ale Indicelui de Percepție a Corupției – un clasament internațional în care Moldova a ocupat locul 93. El a precizat că, autoritățile au prezentat scorul obținut drept o victorie.
„Statul care luptă cu corupția nu poate și nu are dreptul să învestească cetățeni străini în funcție. Într-un stat normal, democratic, nu îți investești prietena în funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. În care stat regulile de joc se stabilesc în favoarea guvernării? Într-un stat capturat. Maia a reușit să constituie un regim totalitar. Arătați-mi un stat democratic în care autoritățile să retragă licențele la 12 posturi de televiziune. Pe rețelele de socializare are loc o lustrație dură asupra celor care promovează alte poziții, alte idei. Oamenii trebuie să obțină doar acea informație pe care o dorește Maia. De ce? Pentru că așa vrea Maia. Ei înțeleg că ei pleacă. PAS-ul este la sfârșitul existenței sale. Dar acum încearcă să fure ce a mai rămas de furat”, a conchis Ilan Șor.
Politicianul s-a referit și la majorarea statelor de personal la Procuratura Anticorupție. „Guvernul a aprobat majorarea personalului Procuraturii Anticorupție cu 54 de angajați. Acestor 54 de angajați și celorlalți trântori le plătesc salarii cetățenii noștri din buzunarul lor. Din buzunarele voastre primesc salarii funcționarii mărunți care nu fac nimic pentru cetățeni. Iar Procuratura Anticorupție este instrumentul Maiei Sandu în lupta cu oponenții politici”, a menționat Ilan Șor.
El a mai spus că a primit numeroase plângeri din partea oamenilor de afaceri din Moldova, care reclamă presiuni fără precedent din partea guvernării PAS. Ei afirmă că asta se întâmplă dacă îndrăznesc să-și exprime pozițiile sale ce nu sunt pe placul guvernării. „Au mai fost anterior presiuni de acest fel, dar așa cum este acum nu a fost niciodată. Oamenii de afaceri spun că atunci când îndrăznesc să-și exprime punctul de vedere diferit de cel al guvernării, imediat este trimisă peste ei inspecția financiară”, a adăugat fostul deputat.
De asemenea, Ilan Șor a acuzat guvernarea de presiuni asupra sistemului de justiție. „Maia amenința din televizor judecătorii care urmau să examineze dosarul meu. Judecătorii erau conștienți că, atunci când m-au condamnat pe mine, s-au condamnat și pe ei. Pentru că a fost o hotărâre ilegală și noi vom demonstra acest lucru”, a atras atenția el, precizând că, „atunci când formațiunea sa va veni la guvernare, toți cei care au comis derapaje vor fi pedepsiți în conformitate cu prevederile legii”.







