[ X ]
Important1 Februarie 2024 15:45

Președintele a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene. Ce au discutat?!

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks. Interlocutorii au discutat despre următorii pași în parcursul nostru european, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu țara noastră în luna decembrie a anului trecut, informează TRIBUNA. 

Printre acești pași se numără inițierea unei analize a gradului de conformitate a legislației moldovenești cu standardele europene, elaborarea și adoptarea unui cadru de negocieri de către țările membre ale Uniunii Europene, precum și punerea în aplicare completă a recomandărilor formulate de Comisia Europeană.

În timpul întâlnirii, Președinta a subliniat importanța implicării cetățenilor în acest proces. În toamnă, în cadrul unui referendum, aceștia vor avea oportunitatea să-și exprime voința cu privire la viitorul european al Moldovei și aspirația țării de a deveni stat membru al Uniunii Europene.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...