TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 30 ianuarie 2023.
Discuţia Irinei Vlah cu înțelepții
Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei, a avut o întrevedere cu membrii prezidiului Consiliului bătrânilor înțelepți din Găgăuzia, cu care a discutat despre problemele vârstnicilor în condițiile crizelor energetice și economice.
Acuzaţiile lui Ilan Șor
Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, într-o postare pe Facebook, a declarat că, „criza energetică din Moldova reprezenta, de fapt, o schemă de jecmănire a cetățenilor, pusă la cale și de pe urma căreia beneficiau impostorii din PAS și Maia Sandu”.
Briefingul socialiștilor
Vladimir Odnostalco, deputat PSRM, împreună cu Alexandr Odințov, președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, și Victor Poleacov, consilier municipal PSRM, președintele Comisiei juridice a CMC, au susținut un briefing în cadrul căruia au propus mai multe soluții de depășire a situației critice din sistemul de aprovizionare cu apă a capitalei.
Discuţia Maiei Sandu cu silvicultorii
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții a 24 de întreprinderi silvice, ai Agenției „Moldsilva” și ai Ministerului Mediului.
Inițiativă civică PMAN – lansată
A avut loc lansarea inițiativei civice PMAN – Primăria Municipală Alternativa Națională (o clonă a PMAN – Partidul Mișcarea Alternativă Națională, condus de Ion Ceban), de către un grup de experți și activiști neafiliați politic. Prima ședință operativă, online, a avut loc în aceeași zi, după formatul ședinței operative a Primăriei Chișinău.
Audieri publice
Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a organizat audieri publice pe marginea proiectului Legii taxei de stat. La ședință au participat avocați, juriști, judecători, notari și membri ai societății civile.
Articol despre promisiunile guvernării
Amnesty International Moldova a publicat un articol critic despre promisiunile guvernării referitor la construcția blocurilor sanitare în școli, dar și felul în care au fost utilizate cele 25 de milioane de lei, promise pentru a soluționa problema toaletelor din curtea școlii.
Oleg Serebrian – la Tbilisi
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, aflat în vizita de lucru la Tbilisi, a avut întrevederi cu: Tea Akhvlediani, ministrul de stat al Georgiei pentru Reconciliere și Egalitate Civică; Zurab Azarashvili, ministrul Persoanelor intern-strămutate din teritoriile ocupate, Muncii, Sănătății și Afacerilor Sociale al Georgiei; Tibor Kozma, șef al Misiunii de monitorizare a Uniunii Europene în Georgia.
Declarația lui Victor Ponta
Fostul premier român, Victor Ponta, a vorbit despre doi posibili candidați la alegerile prezidențiale din România – Maia Sandu și Laura Codruța Kovesi.
Solicitarea lui Gheorghe Cavcaliuc
Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc a declarat că nu a fost informat în vreun fel de reprezentanții procuraturii, nici până în acea zi, despre calitatea sa în cadrul dosarului Petic. Fostul adjunct IGP i-a cerut șefului interimar PCCOCS să-i fie adusă la cunoștință învinuirea și să fie audiat pentru a-și prezenta poziția de apărare, în cadrul unei comisii rogatorii în Marea Britanie.
sursa: Almanah Politic 2023







