Viitorul Președinte al Republicii Moldova va deveni candidatul susținut de echipa noastră – a declarat Ilan Șor, fost deputat, informează TRIBUNA.
“Echipa mea va decide cine va fi viitorul președinte al Moldovei. Vom susține la alegerile prezidențiale acel candidat în care avem încredere, și suntem siguri că va învinge. Victoria ne aparține”, a declarat Ilan Șor într-o postare video pe Facebook.
El a spus că, deși Partidul „ȘOR” a fost radiat din registrul de stat, membrii, susținătorii și votanții săi rămân în continuare loiali principiilor și valorilor promovate de formațiune. Și anume datorită susținerii lor masive, la alegerile prezidențiale va câștiga candidatul susținut de echipa lui Ilan Șor.
„Numai un președinte sprijinit de mine și echipa mea va putea stabiliza situația economică și socială, și cu noi va reuși”, a spus el.
Politicianul a dat asigurări că rezultatele alegerilor locale din toamna anului 2023 vor fi anulate, argumentând că au fost desfășurate cu mari abateri de la legislația electorală și cu încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului.







