Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că Aeroportul Internațional Chișinău lunecă spre noi scheme de corupție, informează TRIBUNA.
“Aeroportul concesionat în condiții obscure în 2013 a fost restituit statului. Greu, după 10 ani de furturi și cârdășii, dar s-a făcut. Statul era obligat să găsească un management eficient, pastrandu-l și arătând ca este competent să-și asume un management de calitate în cel mai important hub aerian al RM. Se pare ca nu. Tentația chilipirului este puternică și în actuala guvernare. Vedem ca se încep, aparent, schemele. Dincolo de faptul ca Procuratura nu a avansat prea mult cu invinuitii puși sub acuzare pe cazul AIC, dar și pe privatizarea Air-Moldova. Interesele zumzăie zgomotos în capul unor demnitari PAS. Recent, miniștrii puterii actuale au stabilit, în condiții opace, un Caiet de sarcini cu niște criterii pentru închirierea spațiilor comerciale din Aeroport, favorizând deschis o companie pe nume “Lagardere”, singura companie care întrunește exigentele concursului respectiv. Nu înainte de a se destăinui public ce “vise” au aceștia cu privire la noate concesionari noi pe care le intenționează și cu cine. Drept condiții impuse pentru magazinele
Retail în Caietul de sarcini sunt următoarele:
1) experiența de minimum șapte ani în domeniul comerțului duty free și alimentației publice în cel puțin 10 aeroporturi din Uniunea Europeană, cu trafic de minimum 2,5 milioane pasageri în ultimii trei ani.
2) experiența de administrare, în ultimii cinci ani, a cel puțin trei spații comerciale cu același profil – travel retail – și trei spații cu destinația alimentație publică în aeroporturi internaționale. 3) cifra de afaceri de cel puțin 30 de milioane euro anual în unul din ultimii trei ani”, a scris politicianul într-o postare pe Facebook.
Igor Munteanu a mai spus că, totul descrie în detaliu profilul subsidiarei franceze.
“Într-adevăr – de ce să mai faci concursuri dacă oricum știi cine se potrivește cel mai bine activității comerciale. O întrebare – oare nu tot așa a apărut (din neant) compania Avia Invest în 2013, extrasă câștigătoare dintr-un concurs fraudat? Ne amăgim în continuare ca se fac concursuri pe care “boierii” din fruntea statului le lipesc ca niște confetti de propriile interese. Cum se spune – “la timpuri noi, tot noi!”
Și cu ce sunteți voi mai buni decât cei pe care i-am înjurat și chemat în instanță? Vom reveni în scurt timp cu privire la proiectele de concesionare. Felicitări jurnaliștilor pentru investigațiile de presă. Unde-s procurorii?”, a conchis liderul CUB.







