Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui ex-director al unei instituții de stat prin care s-a stabilit încălcarea regimului juridic al declarării averii. Potrivit documentului ANI, este vorba despre Vasile Șarco, ex-director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, informează TRIBUNA.
„Acesta nu a declarat sau a declarat eronat, în declarațiile de avere, date despre un bun imobil, bunuri mobile și venitul din înstrăinarea unui bun mobil”, a precizat instituția.
E de menționat că, persoanele vizate au dreptul de a contesta actele de constatare, care la moment nu sunt definitive.







