[ X ]
Important3 Ianuarie 2024 09:30

(ACUM 1 AN) Scrisoare către Guvern

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 ianuarie 2023.

Concurs lansat de Biroul politici de reintegrare

Biroul politici de reintegrare a dat startul concursului pentru finanțările de proiecte în cadrul activităților de reintegrare a țării. În Legea bugetului de stat pentru anul 2023 au fost prevăzute alocații bugetare pentru activitățile de reintegrare a țării în sumă de 15 mln. de lei.

Anunțul lui Dumitru Alaiba

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba a anunțat că Institutul Național de Metrologie din subordinea Ministerului Economiei va fuziona cu Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare.

Scrisoare către Guvern

Ion Ceban, primarul capitalei, a anunțat că a fost transmisă o scrisoare către Guvern cu privire la poluarea aerului în Chișinău.

Numiri anunțate de Oleg Serebrian

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a anunțat numiri în cadrul Biroului politici de reintegrare: Eugen Cara – șef adjunct, Ivan Țurcan – șef al Secției analitico-informaționale.

Informații despre activitatea Parlamentului

Parlamentul a informat că, pe parcursul lunii decembrie 2022, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 63 de ședințe, în cadrul cărora au aprobat 99 de rapoarte și 19 corapoarte. În aceeași perioadă, la ședințele comisiilor, au fost avizate 187 de acte normative. De asemenea, s-a anunțat că 57 de inițiative legislative au fost adoptate în cadrul ședințelor plenare desfășurate pe parcursul lunii decembrie 2022.

Raportul Serviciului Vamal

Serviciul Vamal a informat că, grație activității agenților economici și a colaborării eficiente între mediul de afaceri și instituție, veniturile încasate la bugetul de stat în anul 2022 se ridicau la peste 33,879 miliarde lei, fiind atestată o creștere cu 18,65% comparativ cu anul 2021 și cu 50,4% față de anul 2020.

Hotărârea CEC

Comisia Electorală Centrală, în cadrul ședinței, a luat act de vacanța a două mandate de deputat atribuite Partidului „Acțiune și Solidaritate”. Astfel, CEC urma să propună Curții Constituționale spre validare mandatele de deputat ale candidaților supleanți Leahu Mihail și Dandara Alina.

Numărul total de alegători

Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 3 ianuarie 2023, era de 3 294 050. Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 294 050), 2 768 177 cetățeni cu drept de vot erau atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Constatarea CUB

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), într-o declarație, a constatat că aplicarea legii Bugetului de Stat pentru anul 2023 a provocat scumpirea imediată a carburanților, țigărilor și băuturilor alcoolice – lucru ce va provoca un șir de riscuri.

PACE, în discuții cu cetățenii

Partidul Acasă Construim Europa (PACE) a anunțat că discuțiile „cu poporul prin satele Moldovei” continuau, iar cetățenii erau „la limita răbdării”.

Criticele lui Dinu Plîngău

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău a criticat proiectul legii taxei de stat, care stabilea un nou cuantum al acesteia.

sursa: Almanah Politic 2023

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...