[ X ]
Important28 Decembrie 2023 17:03

(ACUM 1 AN) Legea bugetului de stat pentru 2023 - publicată 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 28 decembrie 2022.

Cadou de la Partidul „Șor”

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, satul Văsieni, Telenești, a fost iluminat integral pentru prima dată, la inițiativa și cu sprijinul președintelui Partidului „Șor”, Ilan Șor.

Precizările Ministerului de Externe 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a făcut o serie de precizări privind aplicarea ETIAS față de cetățenii Republicii Moldova, după ce în spațiul public au apărut mai multe informații referitor la faptul că moldovenii vor achita taxa de 7 euro, din noiembrie 2023, pentru intrare în România. Ministerul a informat că începerea funcționării ETIAS era planificată din noiembrie 2023 și se referea la Spațiul Schengen.

Ultima ședință a Guvernului în 2022

A avut loc ultima ședință a Guvernului, prezidată de Premierul Natalia Gavrilița, în 2022. În cadrul acesteia,  Cabinetul a fost aprobat: o nouă formulă pentru calcularea pensiilor, declararea zilelor de 2 ianuarie și 8 mai 2023 – zile libere, creșterea indemnizației unice la nașterea copilului cu 864 de lei, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru 2023 – 11 700 de lei.

Numiri la Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședință, numirea secretarului general al Ministerului Culturii – Ana Varzari, care și până atunci a activat în cadrul Ministerului Culturii. De asemenea, Petru Tătaru a fost numit secretar general al Ministerului Mediului. Alexandru Iacub, secretar general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin detașare, a fost numit, din 11 ianuarie până la 13 februarie 2023, în cadrul unei instituții din subordinea Ministerului. Și a fost eliberată din funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății, Zinaida Bezverhni, în baza cererii de demisie.

Natalia Gavrilița a discutat cu tinerii 

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a participat la Forumul Rețelei centrelor de tineret din Moldova.

Un nou contract cu România 

S.A. Energocom a semnat un nou contract de vânzare-cumpărare a energiei electrice pentru luna ianuarie 2023 cu SN Nuclearelectrica SA din România, ce prevedea achiziția a 10 MWh bandă pe timp de noapte și 30 MWh bandă pe timp de zi. Prețul energiei, conform contractului, era de 450 RON/MWh.

Donația ministrului Educației 

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, împreună cu fiica sa, Mariana, au donat cărți „Bibliotecii de sub brad” din holul Guvernului Republicii Moldova.

Olga Cebotari, la „Casa Gavroche”

Membrul Comitetului executiv al Partidului Socialiștilor, Olga Cebotari, împreună cu „Garda Tânără”, a vizitat Centrul de reabilitare socială a copiilor „Casa Gavroche” din Chișinău.

Președinția a donat lemne 

Administrația prezidențială a transmis Direcției de învățământ Leova, cu titlu gratuit, 117 metri steri de lemne de foc. Donația a mers către Gimnaziul Sărata Nouă și urma să fie folosită la punerea în funcțiune a centralei termice a instituției.

Autorități publice – 5 minute „pe întuneric”

Premierul Natalia Gavrilița, la ședința Guvernului, a anunțat că mai multe autorități publice din Republica Moldova vor fi solidare cu poporul ucrainean  și pentru 5 minute, în seara zilei, vor deconecta energia electrică.

Critica lui Ștefan Gligor 

Ștefan Gligor, președintele Partidului Schimbării, a criticat decizia Guvernului de a stinge lumina pentru 5 minute. El a spus că „ucrainenii au nevoie de mai mult decat de lumină stinsă într-o joi la Guvern”.

Legea bugetului de stat pentru 2023 – publicată 

În Monitorul Oficial nr. 435-437 din 28 decembrie 2022 a fost publicată Legea bugetului de stat pentru anul 2023, care prevedea venituri de 64,8 miliarde lei, cheltuieli – 83,1 mld. lei, deficit bugetar – 18,3 mld. lei.

sursa: Almanah Politic 2022 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...