Pomul de Crăciun de la Guvern a devenit, pentru câteva ore, locul de întâlnire și de dialog dintre scriitorul Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare, și cititori de toate vârstele, informează TRIBUNA.
Autorul a vorbit despre pasiunea pentru lectură pe care o are din copilărie, a mărturisit detalii din culisele creațiilor sale – cu referire la itinerariul romanului „Woldemar”, al cărui manuscris l-a distrus și rescris peste ani, a reliefat eficiența cărților în procesul de autodisciplină și a răspuns la întrebările publicului.
„Vacanța de vară avea 90 de zile. Eu citeam câte o carte la 3 zile. Respectiv, la sfârșitul verii aveam 30 de volume citite. Astăzi, scrisul pentru mine este un joc prin care creez o lume pe care nu am trăit-o, dar am libertatea să o redau așa cum vreau eu”, a spus Oleg Serebrian.
Scriitorul, care deține și funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare, s-a referit la „greutatea” cărților tipărite în fața celor digitale: „Cărțile scrise te disciplinează. Cele online – se absorb repede și se trec la fel de repede”, a adăugat Oleg Serebrian.
Alături de vicepremier a fost prezentă și echipa Biroului politici de reintegrare, care cu generozitate a completat „Biblioteca de sub Brad”, cu cărți noi și interesante. Evenimentul face parte din campania „Biblioteca de sub Brad”, desfășurată la Guvern în perioada 11-17 decembrie 2023.








