TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 11 decembrie 2022.
Proteste ale PACE
Partidul Acasă Construim Europa a desfășurat o acțiune de protest la sediile Ambasadelor SUA și UE, dar și a partidului de guvernare – PAS. Protestatarii au împodobit un brad cu „realizările” PAS și și-a exprimat dezacordul cu modul în care formațiunea guverna țara.
Ion Chicu, la nordul țării
Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), s-a aflat la nordul țării. La Bălți a înmânat carnete de partid, iar la Ocnița a fost creată organizația formațiunii. Membri noi au aderat și la Organizația Chișinău a PDCM.
Întrevederi și decizii privind partidul lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, pe parcursul zilei, a avut întrevederi cu membrii grupului de inițiativă și sute de oameni care au scris cereri de aderare și stăteau la baza constituirii Partidului Mișcarea Alternativa Națională. Totodată, au fost discutate proiectele statutului și programului partidului și s-a luat decizia privind simbolica și culorile ce vor reprezenta MAN, fiind vorba de verde și alb.
„Garda Tânără”, la 11 ani
Organizația de tineret a Partidului Socialiștilor – „Garda Tânără”, a marcat 11 ani de la creare. Cu această ocazie, secretarul executiv al formațiunii, Vlad Bătrîncea a adresat un mesaj de felicitare.
Reacția MAEIE
După ce Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a criticat autorităţile Moldovei pentru că noul Cod electoral al RM nu prevedea tipărirea buletinelor de vot şi în limba rusă, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a venit cu o reacţie, menţionând că aceasta „e o decizie internă a țării noastre bazată pe un proces de consultări, inclusiv cu organizațiile internaționale”.
Premiu pentru Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit la Cluj Napoca, România, „Premiul România Europeană”. Evenimentul a avut loc în cadrul conferinței „Europa după războiul din Ucraina. Perspective, viziuni, strategii, proiecte”, organizată de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană.
sursa: Almanah Politic 2022







