[ X ]
Important7 Decembrie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Demisii la Guvern 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 decembrie 2022.

Acord semnat de PVE

Partidul Verde Ecologist (PVE) din Republica Moldova a semnat un acord de colaborare cu Partidul Verde Estonian, la Copenhaga, Danemarca, în marja Congresului Partidului Verzilor Europeni.

„Puterea femeilor în politică”

Comunitatea femeilor din cadrul Partidului „Puterea Oamenilor” a organizat o masă rotundă „Puterea femeilor în politică”, la care au fost invitate toate organizațiile de femei a partidelor din țară.

Vizită la Parlamentul Ungariei 

Reprezentanții Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova s-au aflat, în perioada 4-7 decembrie, într-o vizită de lucru la Parlamentul Ungariei.

Decizie privind MIDR 

În contextul crizei energetice și a provocărilor energetice, Guvernul a aprobat majorarea efectivului-limită al aparatului central al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu 24 de unități de personal.

Declarația Biroului pentru reintegrare 

Biroul politici de reintegrare a salutat eliberarea cetățeanului Oleg Horjan din detenție, precizând că, „pe parcursul mai multor ani, „cazul Horjan” s-a aflat în vizorul Biroului”.

Congresul național „Noi suntem Moldova”, la Orhei 

Congresul național „Noi suntem Moldova”, la care au participat peste 3 000 de oameni, a fost organizat de Partidul „Șor”, la Orhei. În cadrul evenimentului, Ilan Șor, președintele formațiunii, a prezentat un plan investițional – 10 miliarde de euro, care să ajute Republica Moldova să iasă imediat din criză și să creeze, cel puțin, 100 de mii de locuri de muncă. Totodată, el a spus că este gata să-și asume funcția de Prim-ministru, pentru a aduce investiții mari în țară.

Ședințe în format extins 

Guvernul a reluat ședințele în format lărgit – cu participarea reprezentanților instituțiilor subordonate Guvernului și ministerelor, ai instituțiilor autonome și societății civile, lucru care nu se mai întâmplase de la începutul pandemiei de COVID-19.

Demisii la Guvern 

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședință, două demisii: Ștefan Pavlov  – din funcția de șef al Inspectoratului General de Carabinieri, Tatiana Savva – din funcția de directorul adjunct al Agenției Proprietății Publice.

Întâlnirile șefului statului 

Președintele Maia Sandu, în SUA, a avut întrevederi cu: senatorul democrat Bob Menendez, președinte al Comisiei pentru Relații Externe a Senatului SUA, și cu senatoarea Jeanne Shaheen, membră a acestei comisii; Ambasadoarea SUA la Organizația Națiunilor Unite, Linda Thomas-Greenfield; Secretarul de Stat al Trezoreriei americane, Janet Yellen; Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan; Secretarul de Stat pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm.

Bugetul de stat pentru 2023, votat 

Guvernul a aprobat, în ședință, Politica fiscală și vamală pentru anul 2023 și Bugetul de stat pentru 2023. Primarul capitalei, Ion Ceban a acuzat guvernarea de lipsă de transparență, deoarece proiectul Bugetului de stat a fost publicat cu doar 4 ore înainte de ședință.

Ideea lui Alexandru Slusari 

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari a declarat că se impune crearea mai rapidă a unui Minister al Energiei, în contextul crizei energetice, or, „securitatea energetică a devenit una dintre prioritățile strategice pentru Republica Moldova”.

sursa: Almanah Politic 2022 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...