TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 decembrie 2022.
Conferință privind contractul cu MGRES
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că înțelegerea cu MGRES privind furnizarea energiei electrice era o decizie bună, rezonabilă și în folosul cetățenilor Republica Moldova, dar și că negocierile cu Tiraspolul au fost dificile. El a mai anunțat că prețurile la energia electrică pentru consumatori urmau să scadă.
Solicitarea PDA
Conducerea Platformei Demnitate și Adevăr, în cadrul unei conferințe de presă, a solicitat demisia vicepremierilor Andrei Spînu și Oleg Serebrian, în contextul contractului semnat cu MGRES.
Îngrijorarea PSDE
Partidul Social Democrat European (PSDE), într-o declarație, s-a arătat îngrijorat în legătură cu situația energetică din Republica Moldova și acțiunile autorităților de achiziționare a resurselor energetice, precum și costurile acestora pentru populație.
Concluziile lui Vlad Filat
Fostul Premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, într-o postare pe rețelele de socializare, s-a referit la impactul războiului din Ucraina şi a situaţiei energetice asupra integrării europene a RM şi a menţionat că „poate este momentul să ne gândim serios și pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituționalizat”.
Funcţie pentru Marcel Cenușa
Marcel Cenușa, ex-președinte al raionului Cahul, a fost ales unanim în funcția de președinte al organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor din Cahul. Propunerea a venit din partea lui Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vice-președinte al Parlamentului, prezent la ședința organizației teritoriale PSRM din Cahul.
Maia Sandu și-a început vizita în SUA
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a început vizita în Statele Unite ale Americii cu o întrevedere cu Samantha Power, Administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA. Ulterior a avut întrevederi cu: Kristalina Georgieva, Directoarea Generală a Fondului Monetar Internațional; Nancy Pelosi, Președinta Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite; Michael McCaul, membru al Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA.
Anunțul lui Ilan Șor
Un Minister al Agriculturii din umbră, ce va rezolva problemele cu care se confruntă fermierii moldoveni, urma să fie creat la Orhei. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului „Șor”, deputatul Ilan Șor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Discuţia lui Nicu Popescu cu Tobias Billström
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere, la Stockholm, cu Tobias Billström, ministrul suedez al Afacerilor Externe.
Declarația MAEIE
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, într-o declarație, a condamnat în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete asupra țării vecine.
Partidul de guvernare, în judecată
Gheorghe Cavcaliuc, președinte al Partidului Acasă Construim Europa, a anunțat că ar putea acționa în judecată partidul de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru că reprezentanții acestuia au spus că el este un „membru al grupării pentru hoție și război și un om certat cu legea”. Politicianul a înaintat o cerere prealabilă împotriva PAS și a purtătorului de cuvânt al acestui partid.
Rachetă, în apropiere de Briceni
Poliția de Frontieră a găsit o rachetă prăbușită în apropierea orașului Briceni, într-o livadă. Obiectul exploziv a fost imediat izolat și la fața locului s-au deplasat serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU.
sursa: Almanah Politic 2022







